O monografie sătească de la 1904 – Dănești, Gorj. „Ce mâncau țăranii din Dănești la 1900”

0
192

Monografia lui Pârâianu

În 1904, directorul Prefecturii Gorj, Cezar Pârâianu, publica la „Tipo-Lito. N.D. Milosescu, Furnisorul Curții Regale” o broșură de numai 35 de pagini, însoțită de câteva ilustrații, cu titlul „Satul Dănești. Monografie”. Aceasta avea să fie unul dintre primele demersuri monografice din spațiul Munteniei. De acest sat, Cezar Pârâianu era atașat prin calitatea sa de mare proprietar al unei moșii bogate, iar această legătură pare să fie și motivul pentru care a scris monografia Dăneștiului.

Autorul își începe lucrarea printr-o expunere a istoricului așezării, care la vremea aceea era compus din patru cătune: Arțarul, Dănești, Văcarea și Ușureii, contextualizând începuturile de eroi eponimi ori de atribute topografice: „un moș Dan, care probabil stăpânea în întregime moșiile Dăneștilor”, pentru cătunul „Arțarul”, nume ce vine de la pădurea de arțari aflată în vechime pe acest loc, iar Văcarea are numele de la pârâul Văcarea, care trece prin mijlocul său. Cum era firesc, și cătunul Ușurei își trage numele „de la un bătrân ușurelu, primul moș al actualilor locuitori ai acestui cătun”.

Ce mâncau țăranii din Dănești la 1900

Despre mâncarea țăranilor, autorul ne dezvăluie că hrana consta în prea puțină carne și destule vegetale. „În zilele de post se ­mănâncă turtă caldă de făină de porumb, ciorbă de fasole, murături, varză acră, prune uscate. În zilele de dulce, mănâncă lăpturi și foarte puțină carne”. Un aspect dramatic, care dezvăluie starea precară a satului, este dat de informația că o familie de țărani gospodari câștigă 300-400 de lei pe an, una de mijloc 200-300 de lei pe an, iar una codașă, până la maximum 100 de lei pe an. E suficient să spunem, pentru comparație, că la 1900 salariul lunar al unui muncitor la oraș era de 50-60 de lei, al unui învățător de 90 de lei, funcționarii câștigau între 70 şi 300 de lei pe lună.

Biserica, Școala, Primăria

„Religiunea creștină este foarte respectată. Locuitorii merg în toate zilele de sărbătoare la Biserică și ascultă cu evlavie sfintele învățături. În Dănești sunt două biserici. Nici una din aceste biserici n-are pâmânturi, nici alte venituri afară de subvenția comunei. Preotul este considerat cap al religiunei și i se poartă respectul cuvenit. Este plătit de stat și nu are alte venituri de cât acelea ale epitrahirului conform legei… Legea repaosului dominical se respectă.”

Școala din comună datează din 1864, dar local propriu are abia din 1890. Învățau aici 150 de elevi, dar numai 64 au absolvit, din care doar 9 au mers mai departe cu studiile. Sătenii îl considerau pe învățător un om cu carte și îi dădeau respectul pe care acesta și l-a căpătat prin purtarea și pilda față de școlari și locuitori.

Un articol de: Dorin Stănescu – 02 Feb, 2019

mai mult la /ziarullumina.ro/

Lasă un răspuns